Cu timpul, s-a realizat faptul că închirierea unei multifuncționale este mult mai practică decât cumpărarea propriu-zisă. De aceea, tot mai multe firme au început să contracteze astfel de servicii. Dar cum știi dacă alegerea pe care o faci este una bună sau nu. Iată aici un scurt ghid despre lumea multifuncționalelor, pentru ca biroul tău să beneficieze de piesa care-i lipsește.
Cum luăm o decizie?
Înainte de a cumpăra sau de a închiria o multifuncțională trebuie să ne asigurăm că sunt îndeplinite toate caracteristicile de care are nevoie biroul tău, riscând altfel să facem alegerea greșită. Gândiți-vă la ce veți folosi imprimanta, cu ce frecvență o veți face sau la orice altă întrebare care ar mai ajuta la procesul decizional.
Aspectele caracteristice unei multifuncționale
Unul dintre aspectele la care trebuie să fim atenți este volumul mediu lunar estimat. Dacă acesta esta până în 3000 de pagini, atunci putem vorbi despre un volum mic, iar dacă acesta depășește 10000 de pagini, atunci vorbim despre un volum mare. Dacă vorbim despre tipul echipamentului, avem două opțiuni: alb-negru sau color și, tot două opțiuni avem și în cazul formatului de hârtie utilizat, și anume: A4 sau A3. Nu în ultimul rând, trebuie să se facă diferențierea între o simplă imprimantă și o multifuncțională. Multifuncționalele sunt dotate și cu niște funcții extra pentru care poți opta, și anume: rețea, scanare, față-verso/ duplex și chiar fax.
Discovery Service aduce pe piața din România, încă din 2010, posibilitatea de a opta pentru cumpărare, închiriere, utilizarea unor echipamente resigilate și chiar și service pentru multifuncționala ta . Alege multifuncționale Discovery Service și bucură-te de servicii la cele mai înalte standarde.