Așa cum oamenii au simptome atunci când nu se simt bine și nu pot lucra într-un ritm bun, la fel și imprimantele dau semne atunci când ceva nu este în regulă. Din momentul în care apăsați pe „Print” la calculator și până când ridicați documentul printat în fața imprimantei, au loc mai multe procese atât software, cât și hardware. Toate aceste procese pot suferi modificări, erori sau defecțiuni, însă cele mai multe dintre ele pot fi evitate sau reparate. Cert este că imprimanta nu s-a stricat și problemele cu imprimanta nu sunt de nerezolvat. Mai jos veți găsi o listă cu cele mai comune probleme pe care colegii din birou le au cu imprimanta, semnele care apar odată cu defecțiunile, dar și soluțiile la care puteți apela cu încredere.

 

  1. Erori din cauza driverului

 

Imprimantele, la fel ca celelalte periferice conectate la un calculator, au un driver propriu, un software care îți permite să setezi o conexiune între PC și imprimantă. Driverul nu are doar rolul de a menține conexiunea activă, ci și de a-ți permite să faci anumite setări personalizate înainte de print. Atunci când driverul nu a fost updatat de mult sau instalarea lui nu a fost făcută bine, vor apărea inevitabil erori și întreruperi în conexiune. Soluția simplă este să reinstalați driverul, însă uneori problemele de software pot merge mai departe către sistemele de operare sau chiar software-ul imprimantei. Dacă un driver la zi nu rezolvă problema, imprimanta nu s-a stricat, doar necesită intervenția unui profesionist.

 

  1. Suprautilizarea

 

Da, ai citit bine. Imprimantele au și ele un volum maxim de printare zilnic ce trebuie respectat. Aceste informații se regăsesc în manualul de utilizare, însă mulți nu țin cont de asta. Majoritatea birourilor folosesc imprimanta la foc automat, fără să țină cont de urmări. Câteva sunt blocarea sistemului de alimentare cu hârtie și degradarea mult mai rapidă a pieselor interne. Dacă totuși nu puteți evita folosirea intensă, încercați să contractați servicii de mentenanță pentru imprimantă, pentru a vă asigura că rămâne la fel de productivă și de utilă.

 

  1. Blocarea hârtiei

 

Pe cât de banal sună această problemă, pe atât este de întâlnită în aproape toate birourile din lume. Blocarea hârtiei este cel mai frustrant și comun motiv pentru care imprimantele au nevoie de service rapid, iar asta afectează întregul proces de printare. Dacă imprimanta scoate un sunet ciudat sau foile sunt printate îndoit, este clar că există o problemă cu hârtia. Fie a fost folosită dimensiunea greșită, fie imprimanta a adunat murdărie în acea zonă. Asigurați-vă întotdeauna că hârtia este plasată corect înainte de închiderea sertarului și oferiți-i mentenanță regulat pentru a elimina murdăria și praful. Desigur, este mai bine să o lăsați pe cea din urmă pe seama experiților, pentru a nu provoca alte probleme cu imprimanta.

 

  1. Culori șterse sau greșite

 

O altă problemă cu imprimanta care apare des este obținerea unor culori șterse, greșite sau chiar cu o textură lipicioasă. Cerneala pe care o cumpărați pentru imprimantă este foarte importantă, de aceea este recomandat să folosiți doar produse originale de la producători specializați. Orice alt mod de a „păcăli” câteva zeci de procese nu va face decât să provoace daune și mai mari și costuri ridicate la reparații ulterioare. Așadar, folosiți toner de calitate și nu uitați de mentenanța profesionistă periodică.

 

  1. Print Spooler-ul se blochează

 

Ce este print spooler-ul? Software-ul imprimantei care centralizează toate job-urile, practic toate procesele care îi sunt date de către calculatoarele conectate. Atunci când un job este gata (a fost printat cu succes), spooler-ul șterge automat aceste informații. Însă în cazul unor erori sau opriri neașteptate ale imprimantei sau ale calculatoarelor, spooler-ul poate deveni confuz și blochează toate procesele. Nu vă faceți griji, nu s-a stricat imprimanta. Dacă un restart nu rezolvă problema, un specialist cu siguranță poate trata mult mai ușor cu software-ul imprimantei.

 

Dacă imprimanta ta suferă oricare dintre aceste probleme, cel mai bine este să apelezi la specialiști. Un contract de mentenanță sau un service rapid pot face minuni, așa că apelează cu încredere la cei care oferă service imprimantă la cel mai înalt nivel.

Acest website foloseste Cookies. Citește Termenii și Condiții.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close